DANA & STEPHANE MAITEC


 
 

Dana & Stéphane Maitec lucrează împreună din 1996 și formează un duo artistic din 2002.

Locuiesc și lucrează la Paris. Artiști plastici și artiști fotografi, sunt membri ai Maison des Artistes din Franța. Au expus la Paris, Arles, Nantes, Strasbourg, Bruxelles, Antwerp, Amsterdam, Geneva, Roma, Los Angeles, Beverly Hills, Hong Kong ș.a. Fotografiile lor au apărut în publicații internaționale prestigioase, ca „Financial Times”, „Elle International”, „Worth Magazine”, „Where Magazine”, „Paris Magazine” etc. Lucrările lor se află în numeroase colecții private în România, Franța, Monaco, Marea Britanie, Elveția, Germania, Italia, Statele Unite (Los Angeles, Palm Springs, Las Vegas, East Hampton, Miami, Boston etc), Hong Kong, Arabia Saudită, Noua Zeelandă, Germania și Mexic.

 Între cei care au devenit protagoniști în cursul timpului ai poveștilor lor fotografice se numără nume de notorietate ale vieții cinematografice și mondene internaționale, de la Samuel L. Jackson, Naomi Campbell, Heidi Klum, Eva Longoria, Michelle Rodriguez sau Kim Kardashian. În viziunea lor, fotografia arată ca o secvență dintr-un film, în care protagoniștii interpretează un rol, și chiar și artiștii au unul bine definit: dacă Stéphane este scenograful care intervine asupra decorului și a luminii, Dana este regizorul: cu ochiul său rafinat, simte care este momentul perfect pentru a declanșa obturatorul camerei foto pentru a captura clipa privilegiată când dincolo de chip răsare sufletul sau, cum se întâmplă în ultima lor serie, Reflections, când lumina însăși creează, prin reflexie, un fascinant spectacol de culori și forme fluide.